Selecţii din volumul Tentaţia mizantropiei. Stromate (jurnal, Polirom, 1999)

*

    Dă-mi, Doamne, măcar un minut din moartea Ta, ca să ştiu să preţuiesc fiecare clipă din viaţa asta!

*

    ... Trăim unii din viaţa celorlalţi, ne mīncăm timpul cu o poftă diabolică. Niciodată sătui. Mereu flămīnzi.

    Mă īntorc la obīrşii. Prima secundă. De neatins. Cum a trecut prima secundă? Sau viaţa noastră nu e decīt această primă secundă multiplicată de cīteva milioane de ori? Agonia acestei secunde fatale! Degeaba trăim o sută de ani; degeaba vom trăi o mie de ani. Prima secundă e cea care contează. Şi poate ultima. Să resimţi īntīlnirea cu timpul, cu aerul, cu lumea. Uneori mă visez dincolo, īn pīntecele matern, veghind şi scrijelind poeme cu degetele abia īnfiripate, amorfe.... Poeziile mele, adevăratele poezii au rămas acolo, pe pereţii de carne ai acelei peşteri īn care nimeni nu va mai pătrunde niciodată.

*

... Individul nu se naşte liber (unii fac o īntreagă filozofie pe dos). Prin īnsuşi faptul că apare pe lume, el suferă o constrīngere. Naşterea este cea mai flagrantă īncălcare a libertăţii. Nu există naştere (cum nu există moarte, cum nu există destin) decīt īn afara libertăţii. Cum să vorbeşti despre “libertate” īn cazul unor “reproduşi” care vor deveni la rīndul lor “reproducători”? Ce legătură există īntre conştiinţa mea şi iubirea părinţilor mei? Ce sens are pentru mine acum iubirea părinţilor mei īn clipa īn care m-au conceput? Ei se gīndeau la mine, ei mă proiectau, ei mă doreau.

    Atunci viaţa nu există decīt īn regim de constrīngere şi retezare, de pliere a libertăţii. Libertatea e absolutul anticreator prin excelenţă. Doar impunerea unei forme relative, căderea īn devenirea formatoare poate să dea viaţă.

    Isus, singur, printre oameni īncarnează libertatea absolută. Pentru că e Dumnezeu, născut de dinainte de crearea lumii, pentru că a decis, a ales cu de la sine putere să se nască din trupul Fecioarei Maria. Maximum de libertate - cīnd īţi alegi tu īnsuţi părinţii, aşa cum īţi alegi iubita sau modul de viaţă. Numai Isus şi-a putut alege părinţii, numai El s-a născut cu adevărat liber, din libertate īntru libertate. Orice filozofie a libertăţii e absurdă şi sterilă īn afara cristologiei.

*

    Dacă mi-ar fi fost dat alt har, alt mod, mai simplu, de a mă bucura de viaţă! Căci esenţial - chiar dacă nu crezi īn viaţa asta - e să te bucuri de ea. Dacă m-aş fi născut bogat! N-am decīt harul sihăstriei īntre bucoavne. Şi poate pe acela (specific moldovenilor) al tăifăsuirii. Viaţa merită citită şi tăifăsuită. Cel puţin īn ce mă priveşte. Am certitudinea că o dată cu mine s-a născut adevăratul Oblomov - un Oblomov care ştie să iubească şi care se ştie iubit (din păcate, fără nici un petic de moşie).

*

    Dacă aş plīnge ani īn şir, tot nu m-aş curăţa de mīlul pe care-l port īn suflet. Cum s-a adunat, cum de nu mi-am dat seama că totul se depune acolo şi că īntr-o zi nu voi mai putea respira de atīta apăsare? Apăsare a golului, apăsare a neputinţei de a vorbi măcar cu tine īnsuţi.

    Uneori mi-e atīt de greu şi să vorbesc! Deschid gura şi simt că dacă aş rosti un cuvīnt m-aş prăbuşi fără viaţă.

 

*

    Chiar şi atunci cīnd īţi vine să urli, să zgīrii pereţii cu unghiile pīnă ţīşneşte sīngele, trebuie să faci īn aşa fel, īncīt nici o fărīmă din sufletul tău să nu răzbată la suprafaţă. Lasă-i pe fraţii tăi să creadă că nu eşti decīt un idiot, un cretin paranoic, un biet clovn dezabuzat. Fă-i să rīdă cu lacrimi, hrăneşte-le dispreţul!

*

    Īntre astăzi şi mīine va trece iarăşi un infinit. Marea spaimă care te cuprinde vine din faptul că acest infinit va trece nestingherit, aproape batjocoritor, chiar printre degetele tale.

*

    Pe cine aşteptăm? De ce trebuie să aşteptăm? Cum putem trăi măcar o clipă fără speranţa că īntr-o bună zi viaţa noastră va fi căuşul Epifaniei!? Aşteptarea - darul cel mai util şi mai perfid! Dar nu aşteptarea absolută, ci relativă la absolut. Nu poţi aştepta nimicul .Nu trăieşti decīt īntru aşteptare.

    Nimicul se prelinge prin sufletul nostru sīngerīnd şi devine moarte sau poezie.

*

    ... Mīntuirea se află mereu īnaintea noastră, īn urma noastră, pe urmele noastre, de neatins deocamdată.

    Să-i scriem lui Dumnezeu scrisori apocaliptice pīnă cīnd ne va lua īn seamă, pīnă cīnd se va īndrăgosti nebuneşte de noi.

*

    Să porţi suferinţa ta şi a celor de līngă tine şi să o purifici prin răbdare. Răbdare - acest cuvīnt crucificatoriu! Īn fiecare clipă īl iau īn spate, īn fiecare clipă imi alunecă şi mă părăseşte.

    Blīndul Isus! Totul īncremeneşte privindu-i faţa.

 

*

    Să mergi, să mergi toată ziua, fără nici un scop precis, fără nici o limită de spaţiu ori de timp. Să-ţi plimbi viaţa pe străzi şi pe cīmpuri - singura imagine concretă a libertăţii ! Budiştii cred că mergīnd īşi ard păcatele, īşi consumă, īşi calcă īn picioare, īntr-un fel, reziduurile sorţii.

    Fiecare plimbare e o imagine desfăşurată a paradisului.

*

    Dacă stau şi mă gīndesc bine, sīnt un revoluţionar milenarist şi un reacţionar antiutopist. Aştept īmpărăţia cerurilor, venirea Domnului īnainte de a muri, dar nu accept ideea paradisului terestru ... de durată. Venirea Domnului īnseamnă sfīrşitul Istoriei şi al lumii, īnvierea morţilor şi reintegrarea īntr-un trup spiritual. Un paradis terestru (visul revoluţionarilor utopişti, pseudoprofeţi) este incompatibil cu Parusia. Un paradis terestru nu poate fi decīt anistoric. Utopiştii se situează īn planul Istoriei; milenariştii desfid Istoria. Nu predic şi nu doresc sfīrşitul cīt mai apropiat al lumii. Dar cred īn el şi īl aştept. Călugării din pustie nu trăiau altfel. Fiecare zi era considerată ultima; şi īn acelaşi timp, niciodată īncepută.

*

    ... dacă am fi judecaţi după dreptate, toţi ar trebui să fim condamnaţi. Pe cīnd, lăsīndu-ne īn mila lui Dumnezeu, avem nu una, ci infinite şanse de a fi iertaţi. O dată cu ‘dreptatea’ ar dispărea şi iadul.

    Singura dreptate nu poate fi decīt aceea milostivă, a Domnului (iartă-i, că nu ştiu ce fac!).

*

    Viaţa mea creşte dintr-o imensă şi adīncă oboseală; urcă la cer anapoda, īmpleticindu-se la fiecare secundă, cu aripile pleoştite, ca o pasăre beată. Credinţa, cărţile, iubirea nu fac decīt să-i īngreuieze urcuşul, să-i impăienjenească şi mai tare ochii.

    Uneori simt inima smucindu-se īn sus cu putere - ar vrea să se smulgă, sărmana, şi să scape o dată pentru totdeauna din această mlaştină fără fund.

*

    Viaţa spiritului funcţionează pe două trepte ale memoriei - există o memorie “anecdotică”, perisbilă şi arbitrară, pe care moartea o distruge laolaltă cu trupul; şi o memorie “etern-pasional㔠(nu panteistă), pe care moartea o “developează”. Primul tip de memorie īnregistrează faptele, cuvintele, imaginile fiecărei clipe, stivuindu-le şi nimic mai mult; al doilea tip organizează faptele, cuvintele, imaginile respective īntr-un sens ontologic.

    Viaţa devine astfel ţesătură de timp şi eternitate, mai bine spus, de timp pierdut şi timp mereu regăsit. Īn paginile jurnalului mă pierd; īn versurile cītorva poezii ascunse mă regăsesc.

*

    "Să ai privirea atīt de curată - zice psalmistul - īncīt să poţi privi tot răul din lume;” Ne-a fost dată ispita răului spre a ne limpezi şi sufletul şi ochii īn răstimpul scurt al unei vieţi. Postim cu trupul īntreg, postim vremelnic, dar cel mai purificator īmi pare postul ochilor - nici chiar al buzelor nu este mai presus!

*

    Nu poţi citi trupul celui īntins pe cruce īn taina Răstignirii decīt cu ochii despecetluiţi. Leac pentru trup sīnt azima şi vinul; pentru buze, rugăciunea; pentru ochii bolnavi, lacrimile.

*

    Īngerii! Tot timpul m-au nedumerit creaturile acestea legate cu frīnghie groasă cīt pumnul de piciorul lui Dumnezeu. Literatura apocaliptică (intertestamentară sau postevanghelică) e plină de ei ! De fapt, nu există revelaţie fără īngeri (īn sensul larg al cuvīntului). Ce mă intrigă īnsă pe mine cel mai mult ţine de soarta lor, nu de funcţia cu care au fost proboziţi.

    Niciodată n-o să vezi un īnger venind pe pămīnt aşa, “īn vacanţă”, să se plimbe de ici colo, să privească peisajul, să stea la taifas, să citească o catre, un ziar, să discute angeologie, să prindă peşte, să facă, vulgarizīnd un pic, “turism”, să se recreeze. Mereu dau buzna cu o misie precisă: ori să pedepsească, ori să mīntuie, ori să aducă o veste proastă, ori să te lase paf cu una bună, dar neaşteptată. Visez un loc pe pămīnt unde īngerii ar coborī ca-ntr-o staţiune balneoclimaterică, numai ca să se destindă, să se hīrjonească īn voia lor, să uite de oameni şi de Dumnezeu.

    Nu, hotărīt lucru, n-aş dori să am destinul unor asemenea funcţionari de lux la curtea Domnului !

*

    Īngerii buni nu ştiu să vorbească. Toma din Aquino scrie: "Cuvintele ne-au fost date ca să ne ascundem gīndurile". Īngerii sīnt gīnduri neacoperite de cuvinte, neambalate cu grijă īn susurul pervers fonemelor. Domnia sa, omul, există numai prin limbaj. Parcă-l văd pe Adam vorbindu-i pentru prima dată lui Iahve: ascuns după un tufiş, minţind cu atīta pudoare!

*

    Mă uit fascinat la cuvintele acestea. Sīnt trupuri pe care eu le īnsufleţesc. Dar totul se petrece atīt de firesc, atīt de repede, īncīt actul scrierii pare să aparţină altcuiva, unui creier ascuns īn īnsăşi foaia de hīrtie - un creier care zămisleşte īncrengăturile de cuvinte prin autodizolvare.

*

    Nu ţin deloc să fac literatură. Scriind trăiesc cu adevărat. Dar a trăi cu adevărat e literatură.

*

    Un singur fel de-a mă ruga īncontinuu mi-a fost īngăduit - literatura. Un singur răspuns mi-a fost dat să primesc -muzica.

*

    Cīt timp pierdut scriind; dar cītă uşurare!

*

    Să rămīn īntre cărţi - cel mai comod purgatoriu

*

    Să scriu īn cīţiva ani, pe īndelete, un Manual al simplităţii. Fiecare lecţie nu va depăşi o pagină. Sau un rīnd...

*

    De fapt, nu-mi place să scriu cărţi. Īmi place doar să le gīndesc. Aşternerea gīndului pe hīrtie aduce a mumificare. Să te mumifici īnainte de a-ţi da duhul - o insolenţă pentru care lumea are tot dreptul să-ţi ceară socoteală!

*

    Poezia mă ţine īn rostul vieţii. Ea este rugăciunea bezmeticilor. Altfel, nu am nici o competenţă īn absolut. Şi nici nu tīnjesc după vreuna. Cīt timp poezia īmi va curge prin vine, Dumnezeu nu mă va părăsi.

    Important nu e să o scrii, poezia, ci să o simţi zilnic īn tine ca pe o “ardere de tot”.

*

    O carte nu este altceva decīt expresia (vulgară, īntrucīt publică) a unui exerciţiu spiritual ratat (sau, şi mai trist, abandonat la jumătate).

*

    Cărţile īmi descojesc sufletu. Fără ele m-aş īntări, m-aş petrifica, aş deveni un fel de carapace ambulantă

*

    Cărţile frumoase trădează momentele de har ale autorului. Citindu-le cīnd “nu eşti īn form㔠ele riscă să-ţi pară extrem de superficiale, chiar frivole.

*

    O carte cu bibliografie moare de zece ori mai repede decīt una fără. Bibliografia e un semn de slăbiciune spirituală, dacă nu de-a dreptul de sterilitate. ( Anticii - Platon şi Herodot, de pildă - citau şi ei, dar īi citau pe zei !)

*

    Cīnd iei stiloul īn mīnă şi aştepţi, strivit, īn faţa foii albe de hīrtie, te simţi ca la o judecată: martor şi acuzat deopotrivă. Trebuie să mărturiseşti totul. Să īnduri totul. Dacă n-ai "comis" nimic peste zi (dacă n-ai ucis, dacă n-ai furat o idee) are vreun rost să scrii, să "ispăşeşti" mărturisind? A scrie īnseamnă a justifica un furt, o crimă. Şi īn acelaşi timp īnseamnă a expia, īn cel mai adīnc şi grav sens al cuvīntului. Restul e literatură de consum (pentru viermişori şi esteţi famelici).

*

    Chiar dacă te-ai risipi īn zeci de lucruri peste zi (sau tocmai de aceea), o pagină scrisă la sfīrşitul ei adună totul īntr-un sens, īntr-o īmplinire, oricīt de provizorie. Să scrii pur şi simplu. Să te eliberezi de o tensiune psihică, de un dor sau, mai terestru, de un simplu of.

    Tot ce-ai făptuit sau n-ai făptuit peste zi se īncheagă nu īn idei clare, perfect conturate, ci mai degrabă īn stări confuze, necristalizate. Scrisul, un act pe jumătate inconştient. Manifestarea lui obişnuită - ţīşnirea. Ca şi īn cazul muzicii. Dacă n-aş şti să scriu, ar trebui să cīnt ori să dansez un ceas īn fiecare seară, ca să pot primi darul somnului, al odihnei.

*

    O carte, un jurnal sau chiar o rugăciune nu-s decīt armistiţii provizorii. Cine se roagă tot timpul nu mai trăieşte. Acela mi se pare un īnvins fericit. Cīţi suportă īnsă asemenea īnfrīngeri pe termen nelimitat?

*

    Prieteniile “nescuturate” măcar de două ori pe an prind mucegai, devin sordide. Dacă se rup, cu atīt mai bine! Īnseamnă că nu erau făcute să dureze. Ar “fi ocupat loc” degeaba şi pīnă la urmă tot s-ar fi destrămat īn mii de bucăţele putrede.

    Prieteniile cu sila ori datorate conjuncturilor sīnt mai spurcate chiar decīt otrava pe stomacul gol.

*

    Prietenia adevărată presupune, aşadar, un dublu consens: īn privinţa lucrurilor omeneşti şi īn privinţa lucrurilor dumnezeieşti. Īntre un ateu, oricīt ar fi el de simpatic şi drăguţ, şi un credincios nu poate exista altceva decīt o relaţie de bună īnţelegere, acomodare (tot timpul suspicioasă) şi īngăduinţă reciprocă.

*

    Cīţi oameni am cunoscut īn viaţa asta, pe care n-aş fi dorit niciodată să-i cunosc şi cīţi nu voi cunoaşte dintre cei pe care mi-ar fi plăcut enorm de mult să-i cunosc !

*

    Dacă ar fi să mă retrag pe o insulă pustie mi-aş lua un prieten, nu o valiză cu cărţi, fie ele scrise de Părinţii Bisericii!

*

    Femeile fericite devin atīt de stupide, īncīt te simţi aproape obligat să le faci nefericite.

*

    Numai femeile reuşesc să facă din prostie o artă.

*

    Nimic nu se poate compara cu ironia catifelată a unei femei!

*

    Īn faţa unei femei frumoase, brusc īţi dai seama că şi cultura e ceva despre care se poate vorbi civilizat.

*

    Am tot mai mult convingere că o femeie va apăsa pe butonul bombei atomice Al treilea (şi ultimul) război mondial va fi unul īntre sexe.

*

    Cum se explică oare geniul epistolar al femeilor? Un bărbat, oricīt de bun mīnuitor al condeiului, nu va zămisli īn veci şi pururi o scrisoare de frumuseţea şi prospeţimea uneia zămislite de o femeie. Bărbatul scrie īn general făcīnd abstracţie de sufletul destinatarului. Nu-l interesează şi nu se adresează decīt spiritului, minţii acestuia. Un bărbat nu scrie decīt scrisori inteligente, anodin-descriptive sau de afaceri. Cu femeia e altceva, Femeia pune īntr-o scrisoare măcar un pic din viaţa ei. De aceea scrisorile feminine sīnt spontane, vii, directe, chiar atunci cīnd cuvintele “dau pe dinafar㔠sau cīnd sīnt alcătuite din prostii epocale şi banalităţi plīngăcioase. Mai direct se poate spune: femeile nu vorbesc niciodată singure; bărbaţii nu vorbesc niciodată cuiva. Ei se interoghează steril numai pe ei īnşişi, dispreţuindu-şi inconştient orice posibil interlocutor. Numai femeile ştiu să dialogheze, să comunice, să īmpărtăşească din şi prin scris. Numai ele ştiu să scrie fără să īnşele. Ipocrizia rămīne, orice s-ar spune, calitatea specifică bărbatului. Minciuna e altceva, ea aparţine femeii. Dar īntre ipocrizie şi minciună e aceeaşi distanţă cīt īntre naivitate şi perfidie. O femeie nu cunoaşte ipocrizia. De aceea singura formă de literatură la care poate avea acces este “literatura” epistolară. Tocmai pentru c㠓literatura” epistolară nu are nimic de a face cu literatura.

*

    Devii om abia atunci cīnd scapi de complexul culturii.

*

    Cele două maluri īn care mă scurg: moartea şi cărţile.

*

    Căderea īn mocirlă şi moartea: etapele unui destin oarecare.

*

    Īncep să cred că iubire nu există decīt la bătrīneţe. Să aşteptăm!

*

    Să dai viaţă unui copil - mult mai absurd decīt să scrii o carte. Dar ce imensă tragedie!

*

    Bunăstarea ucide inevitabil farmecul misterului.

*

    Cea mai falsă existenţă este existenţa aşa-zis “autentică”.

*

    Lucrurile esenţiale sīnt cele pentru care nu ai nevoie de nici o motivaţie ca să le faci: de pildă, să te naşti, să trăieşti sau să mori.

*

    Fericirea se năpusteşte peste tine ca şi nefericirea. Totuşi nefericirea pare să aibă tot timpul o cauză anume, o pricină, exprimabilă īn infinite feluri, īn vreme ce fericirea pură şi simplă, chiar dacă are o cauză - niciodată o pricină! -, aceasta rămīne inexprimabilă.

*

    Simplitatea nu e o vitute, ci o stare. Ea nu se “exersează”, ci se trăieşte. Fiind genetică, simplitatea nu se poate dobīndi “pe parcurs”. Poţi dobīndi umilinţa sau modestia! Dar nu simplitatea.

*

    “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine īnsuţi!” Dar omul este incapabil să se iubească pe sine īnsuşi. (Să nu confundăm iubirea adevărată şi pură a sinelui cu vanitatea .)

*

    Deşi moldovean, sīnt un maniac al punctualităţii şi al lucrului bine făcut. Oare nu de asta sufăr atīt? Virtuţile create artificial se plătesc scump.

*

    Există şi un tip de aroganţă smerită. De pildă, cīnd cineva spune cu năduf: “Nu pot să le ştiu nici eu pe toate!”.

*

    Īmi spun, citind elogiul cuiva: modestia ”devenită deja proverbial㔠miroase dacă nu de-a dreptul a orgoliu, cel puţin a ispită.

*

    Ambiţia e o trăsătură specific feminină, orgoliul, specific masculină... O femeie orgolioasă - ce nonsens ! Un bărbat ambiţios - ce comedie !

*

    Ambiţia nu intră īn calculele unui om fără destin.

*

    Un ambiţios e de mii de ori mai dezgustător decīt un vanitos. Ambiţiosul se chinuie, se străduieşte din răsputeri să ştie ori să fie ceea ce vanitosul pretinde că ştie ori că este deja. (Distincţie obligatorie īntre vanitate şi orgoliu.)

*

    Viciile cele mai scīrboase sīnt activităţile aşa-numite ‘intelectuale’.

*

    Confortul merge mīnă īn mīnă cu viciul şi cu laşitatea.

*

    Există două tipuri de tīmpiţi: tīmpiţii care vor să moară sănătoşi, voioşi, voinici şi tīmpiţii care nu vor să moară deloc. Īntre cele două tipuri se află masa resemnaţilor (credincioşi sau nu). Aceştia măcar au bunul-simţ să moară după ce se imbolnăvesc, nu īnainte.

*

    Lucrul cel mai grav nu e prostia, ci pasiunea prostiei! Iar pasiunea pentru futil īi caracterizează numai pe SAVANT şi pe POLITICIAN.

*

    Remarcă: proştii vorbesc de obicei impecabil (mă refer la proştii cultivaţi!); oamenii inteligenţi au şi ezitări, ba uneori se bīlbīie de-a binelea - se īntrerup, revin asupra ideilor, suferă, transpiră, se enervează. Un adevărat spectacol dramatic, o Geneză īn desfăşurare!

*

    Dacă prostia ar fi declarată boală mintală ( cum şi este, de fapt !), cīt de mult s-ar simplifica viaţa noastră ! De ce numai paranoicii sau schizofrenicii stau īnchişi īn case speciale?

*

    Prostia este nebunia vegetală (de lume); urmează nebunia animalică (de ospiciu) şi cea dumnezeiască (de pustie). Schema platoniciană din Phaidros ar trebui revizuită şi completetă.