POEMUL CRINILOR FĂRĂ PĂCAT
Pictură & scris pe lemn natural. 80/26 cm.
Disponibilă
Întinde mîna peste mare,
mîna ta nobilă şi rece
ca o zăpadă care trece
ca un miracol care doare,
mă ia în palma Ta crescîndă
şi mă ridică sus, mai sus…
Stă raiul capturat în stîncă
şi pruncul lumii doarme dus.
Aici mă pune, sub smochinul
din care mulţi vor fi muşcat,
căci n-am fost, Doamne, asasinul
crinilor tăi fără păcat.
La umbra lui să dorm o vară
şi să mă-mbrac în frunziş sfînt,
întinde mîna ta uşoară,
sfîşie-mi pielea de pămînt!
Întreabă despre această lucrare
Dacă dorești mai multe informații, sau dorești să comanzi această lucrare, trimite un mesaj folosind formularul de mai jos.










Recenzii
Nu există recenzii până acum.