RÎUL ȘI POMUL VIEȚII
Pictură&scris pe lemn natural.
68/30cm.
Nu mai e în stoc
Îngerul mi-a arătat un râu cu apa vieţii, strălucitor ca un cristal, revărsându-se din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei [cetăţii] şi de o parte, şi de alta a râului, un pom al vieţii care rodeşte de douăsprezece ori pe an, dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului [sunt bune] pentru vindecarea neamurilor. Și tronul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în cetate și robii Lui îl vor sluji; și Îi vor vedea fața. Și numele Lui va fi scris pe frunțile lor. Şi nu va mai fi noapte; şi nu au nevoie nici de lumina sfeşnicului, nici de lumina soarelui, căci Domnul Dumnezeu îi va lumina. (Apocalipsa lui Ioan 22,1-5)
Întreabă despre această lucrare
Dacă dorești mai multe informații, sau dorești să comanzi această lucrare, trimite un mesaj folosind formularul de mai jos.











Recenzii
Nu există recenzii până acum.