Afișez toate cele 3 rezultateSortat după cele mai recente
-
Pictură și text pe carton și passe-partout. Colaj. 73/67 cm
Disponibilă
Dacă am ști că vom trăi încă o dată, viața de acum s-ar goli de sens. Totul ar fi o simplă repetiție, un exercițiu inutil de așteptare. Bucuriile și-ar pierde intensitatea. Suferințele ar deveni fade. Iubirile ar dura cîteva zile, iar despărțirile nu ar lăsa nicio urmă, niciun regret. La cel bun rîsul, plînsul, amintirile? Copiii ar fi cópii xerox, părinții, jucării de unică folosință. Dumnezeu însuși, un artizan nepriceput, obligat să-și ia treaba de la capăt. Așa cum e, nesigură, plină de imprevizibil și de risc, viața noastră contează enorm pentru că e unică, ireversibilă, irepetabilă. Și nu doar contează, ci merită iubită, iubită din rărunchi, așa cum fluturele iubește flacăra pînă devine pulbere în extaz.
….. ….. …..
Viața se plimbă prin sufletele noastre rostogolindu-le și mîngîindu-le din cînd în cînd. Tălpile ei ne apasă, dar cîtă bucurie, cît balsam în matinala noastră suferință! Atîta vreme cît ne vom trezi cu prima rază de soare, atît vreme cît, prin cuvintele noastre, vom naște zilnic puritatea lumii, nu trebuie să ne fie teamă. Îngerii din noi s-au mistuit demult, cenușa lor ne învață să plutim albastru.
-
Colaj. Text și pictură pe carton. 80/80 cm
Disponibilă
În parcul vechii mânăstiri se plimbă doi îndrăgostiți. El tace, ea îl privește cum tace. Deasupra lor zboară un stol de porumbei. Dinspre șosea răzbate vuietul mașinilor însoțit de foșnetul înserării. Cei doi se îmbrățișează, apoi dispar sub zidul bisericii. În fața lor se afla un tunel căruia nu i se vedea capătul. Înaintează, ținându-se de mâini, până când ajung la o altă ușă, din piatră, cu un ochi la mijloc și raze împrejur.
Se află într-o cameră circulară, cu zid de cărămidă. Bolta e plină de ochi fosforescenți. Douăsprezece coloane se înșiră de-a lungul peretelui. Miroase tainic a pădure. La picioarele lor o mulțime de serpentine și capcane. Ea închide ochii și face primul pas.
El o urmează înfiorat. Pe măsură ce înaintează cărarea devine tot mai luminoasă și mai îngustă. Merg unul în spatele celuilalt. Trupurile lor devin, și ele, foarte subțiri. Hainele se desprind ca niște coji, iar în loc cresc vâsle vegetale. Un mănunchi de raze vii îi cuprinde. Drumul se revarsă în oglinda unui lac. Lângă mal, o corabie cu trei catarge îi așteaptă.
Catargul din mijloc începe să înfrunzească. Sute de ramuri țâșnesc din tulpina lui alb-cenușie. Din ele se răspândește o mireasmă îmbătătoare. Corabia se oprește în mijlocul lacului și cei doi se privesc ca și cum s-ar vedea pentru întâia oară. Timpul devine cerc dezmărginit. Iar în pântecul acestui cerc, străjuiți de trei pomi – al vieții, al bucuriei și al simplității –, cei doi se contopesc, în sfârșit.
-
Pictură & poeme pe carton. Passe-partout de catifea și foiță de aur. Titlurile poemelor: „Cîntec”; „Femeia fără început”; „Trofeul”. 95/65 cm.
Disponibilă
Nu deranjaţi femeia pe care-o port în pîntec
nici chiar din întîmplare, vă rog, nu-i treceţi pragul,
sfîrşitul ar fi tragic, povestea-ar fi cu cîntec,
v-ar condamna la moarte întreg areopagul.
De vreţi să-i vedeţi chipul, lăsaţi-o să se nască,
nu mă siliţi să urlu din gură de balaur,
nu mă siliţi să umblu după amnar şi iască,
să intru în armura vreunui rege maur.
Aveţi răbdare! Vremea e coaptă şi răscoaptă,
urmează-acum Femeia. De şapte mii de ani
aştept să se-nfiripe, ca o mandorlă,-n şoaptă,
din propria cenuşă crescută pe vulcani.
Nu deranjaţi! E seară. E noapte oarbă. Hoţii
încep să dea tîrcoale statuilor de zei,
de-aceea cu otravă am uns mînerul porţii
şi-am încuiat chivotul cu douăzeci de chei.
De strajă să rămînă doar fiarele cetăţii,
doar luna cea gravidă să-mi ţină de urît,
poate atunci, prieteni, cînd veţi dormi cu toţii,
voi naşte şi femeia în care n-aţi crezut,
FEMEIA FĂRĂ MARGINI ȘI FĂRĂ ÎNCEPUT.
