POEMUL DRAGOSTEI ȘI AL NEUITĂRII

Colaj. Text și pictură pe carton. 80/80 cm

Disponibilă

În parcul vechii mânăstiri se plimbă doi îndrăgostiți. El tace, ea îl privește cum tace. Deasupra lor zboară un stol de porumbei. Dinspre șosea răzbate vuietul mașinilor însoțit de foșnetul înserării. Cei doi se îmbrățișează, apoi dispar sub zidul bisericii. În fața lor se afla un tunel căruia nu i se vedea capătul. Înaintează, ținându-se de mâini, până când ajung la o altă ușă, din piatră, cu un ochi la mijloc și raze împrejur.
Se află într-o cameră circulară, cu zid de cărămidă. Bolta e plină de ochi fosforescenți. Douăsprezece coloane se înșiră de-a lungul peretelui. Miroase tainic a pădure. La picioarele lor o mulțime de serpentine și capcane. Ea închide ochii și face primul pas.
El o urmează înfiorat. Pe măsură ce înaintează cărarea devine tot mai luminoasă și mai îngustă. Merg unul în spatele celuilalt. Trupurile lor devin, și ele, foarte subțiri. Hainele se desprind ca niște coji, iar în loc cresc vâsle vegetale. Un mănunchi de raze vii îi cuprinde. Drumul se revarsă în oglinda unui lac. Lângă mal, o corabie cu trei catarge îi așteaptă.
Catargul din mijloc începe să înfrunzească. Sute de ramuri țâșnesc din tulpina lui alb-cenușie. Din ele se răspândește o mireasmă îmbătătoare. Corabia se oprește în mijlocul lacului și cei doi se privesc ca și cum s-ar vedea pentru întâia oară. Timpul devine cerc dezmărginit. Iar în pântecul acestui cerc, străjuiți de trei pomi – al vieții, al bucuriei și al simplității –, cei doi se contopesc, în sfârșit.